AcasăUncategorizedPompierii cărășeni continuă lupta cu incendiile de fond forestier din județ

Pompierii cărășeni continuă lupta cu incendiile de fond forestier din județ

Intervenții în trei zone afectate din Caraș-Severin

Pompierii militari din cadrul ISU Caraș-Severin, au continuat și în ultimele zile misiunile de stingere a incendiilor de vegetație uscată și fond forestier izbucnite în mai multe zone ale județului. Cele mai afectate perimetre sunt Ilova – Slatina-Timiș, Teregova – Armeniș și Cornereva, unde echipele operative intervin fără întrerupere pentru limitarea focarelor și prevenirea reaprinderii incendiilor.

Incendiul de la Ilova – Slatina-Timiș, localizat după intervenții dificile

În zona Ilova – Slatina-Timiș, incendiul se manifestă încă de la începutul lunii mai. Pompierii au reușit să localizeze incendiul, după intervenții susținute atât de la sol, cât și din aer. Suprafața afectată este estimată la aproximativ 80 de hectare.

La fața locului au intervenit opt militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, iar sprijinul aerian a contribuit decisiv la reducerea intensității focului în zonele greu accesibile.

Focare mocnite în zona Teregova – Armeniș

Un alt incendiu important a fost semnalat în zona Teregova – Armeniș, unde focul evoluează încă de la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit reprezentanților ISU, incendiul a fost localizat și stins la nivelul perimetrului, însă în interiorul suprafeței afectate există în continuare zone cu ardere mocnită.

Pentru stingerea celor două focare active au fost mobilizați 16 militari din cadrul subunităților Oravița și Moldova Nouă. Suprafața afectată este estimată la aproximativ 150 de hectare.

Intervenții ample și la Cornereva

În zona Cornereva, intervenția a intrat deja în cea de-a treia zi. Acțiunile s-au desfășurat simultan pe două sectoare, cu participarea a 20 de militari din cadrul subunităților Reșița, Caransebeș și Moldova Nouă, alături de 10 voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornereva.

Până în prezent, incendiul a afectat aproximativ 8 hectare de teren, iar intervenția a fost sprijinită inclusiv pe cale aeriană.

Zeci de aruncări de apă din elicopter

Pe parcursul zilei de ieri, cele două elicoptere ale au efectuat nu mai puțin de 33 de aruncări de apă asupra zonelor afectate de incendii.

Intervențiile sunt extrem de dificile din cauza terenului accidentat și a focarelor dispersate, pompierii depunând eforturi susținute pentru gestionarea situației operative.

Autoritățile avertizează: arderea vegetației uscate este interzisă

Reprezentanții ISU reamintesc populației că arderea vegetației uscate este strict interzisă și poate avea consecințe grave asupra mediului, bunurilor și vieții oamenilor.

De la începutul anului, în județul Caraș-Severin au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, fiecare în valoare de 2.500 de lei, pentru incendierea vegetației uscate în localitățile Teregova, Soceni și Zorlențu Mare.

Totodată, pompierii desfășoară împreună cu polițiștii acțiuni de informare preventivă și verificări în teren pentru identificarea persoanelor care provoacă intenționat astfel de incendii.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine

Most Popular

Recent Comments